SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA: Femeile de serviciu ale unui spital foloseau radiografii în loc de fărașe

Publicat: 06/03/2015, 16:37

Managerul Spitalului Județean „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, Mihaela Debita, a declarat, vineri, că a dispus identificarea unor persoane care au fost surprinse în fotografii apărute pe internet folosind radiografii vechi în loc de fărașe pentru strângerea gunoiului de la Unitatea de Primiri Urgențe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este o problemă a lor și vor răspunde pentru asta, având în vedere că dotări avem la spital, din punctul acesta de vedere, fără probleme, deci avem tot ce ne trebuie. Vorbim deci de o greșeală de manoperă și pentru asta vor răspunde, nu pot să spun ce riscă acum. Am dat spre identificare persoanele acelea și urmează să mi se spună cine sunt”, a declarat Mihaela Debita.

Ea a adăugat că radiografiile sunt cu siguranță din cele vechi, date la casare, și, în plus, nu apar pe ele numele pacienților.

„Nici măcar numele pacienților nu este pe ele, sunt cu numere, sunt vechi și fac parte din lucrurile care trebuie să ajungă la casare și urmau să fie preluate de firma de neutralizare. Cum au ajuns să pună mâna pe ele, le vom întreba”, a afirmat Mihaela Debita.

Managerul Spitalului Județean din Galați crede că femeile de serviciu au luat din grabă radiografiile vechi pentru a le folosi la strângerea gunoiului, deoarece au mult de lucru din cauza pacienților care ajung la UPU și aruncă diverse ambalaje și resturi pe jos.

„Totuși, nicio normă nu spune să iei o radiografie și să mături cu ea”, a conchis Mihaela Debita.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de...